De a doua zi am început să lucrez sau mă rog, să mă maimuţăresc şi eu în faţa microfonului, nerealizând că mă şi aude cineva. Emisia (studioul) era amenajată într-o sală mare de cursuri, tot la mansardă (sau în pod cum spuneam eu), sală în care erau sute de cutii de cafea, suc, portocale şi alte atenţii pe care ni le-au adus francezii într-un camion, după Revoluţie. Erau ajutoare bine gândite. N-am cerut noi să nu mai bem cafea cu năut? Am cerut! Aşa că imaginaţi-vă cu cât nesaţ ne îndopam din bunătăţile capitălismului. Am băut atunci la cafele cât să-mi ajungă pentru încă trei vieţi.
Socoteala francezilor n-a fost însă una neinteresată, căci pe lângă cafele, ah da, şi ciocolată, multă ciocolată "Cadburry" au vârât în camion şi un modest post de radio. Neegalată darnicie din partea poporului care se înrudeşte cu noi şi-o să vedeţi de ce. Sculăraia aparţinea unui post francez, "Fun Radio", foarte bine cotat la Paris. Au adus-o gândindu-se că vor face la început o asociere cu Liga Studenţilor din Universitate, după care, depinde de cum vor sta treburile îşi vor deschide o filială la Bucureşti şi cine ştie, poate şi o reţea în ţară. Însă n-a fost să fie chiar aşa şi-o să vedeţi mai încolo din ce motive.
Să revin însă la prima mea zi de „ştiristă”. În primul rând am adunat ştirile de pe unde-am putut, dar în special de la singura agenţie naţională de ştiri, aia care dăduse până la Revoluţie ştiri despre marile realizări ale Partidului şi despre vizitele tovarăşului şi ale tovarăşei. Le tăiam, le editam, le făceam să sune cum credeam eu de cuvinţă şi din oră-n oră pleosc, le trânteam bucurestenilor ştirile. Nu ştiu de ce aveam impresia că nu interesează pe nimeni. Pe atunci toată lumea se uita cu sufletul la gură la televizor, să vadă dacă nu cumva a reânviat Ceauşescu, sau dacă nu ne întoarcem iaraşi la comunism. Ziarele se vindeau că pâinea caldă şi orice ştire despre Revoluţie era publicătă. Zvonistica era în toi. Încă.
DJ-ii, adică cei care au optat pentru departamentul muzical învăţau cu sârg secretele mixerului şi ale celor două magnetofoane din studio. Cred că aveam în total 8 benzi de magnetofon, care rulau de dimineaţa şi până seara, iar la 12 noaptea o luau de la capăt. Mai erau şi trei microfoane Sehnheiser, cu nişte fire foarte lungi şi colorate. Ştiristul venea la ora fixă, DJ-ul îl anunţa şi dădea drumul la calea de microfon. După ştiri urma iar muzica pe care toaţă lumea o ştia deja pe derost.
sure dude!:))
ReplyDelete