Nu știu cum, dar în goana mea după viață, în pasiunea mea de a împărtăși și de a mă arunca în valuri, am uitat mereu că există invidia. De aceea am uitat să mă abțin să nu sar în sus de bucurie cînd mi-am luat ceva ce-mi plăcea din tot sufletul, am uitat să păstrez măsura în lucruri, în viață. Am uitat de ochiul otrăvit și de inima lovită adînc de fericirea sau bunăstarea altuia.Ba nu, mint. De cîteva ori mi-a trecut prin cap să ascund sticlele de băuturi scumpe pe care le aruncam la ghena de gunoi, ca cei mai puțin norocoși, să nu se simtă cumva jigniți, deși le-aș fi dat și lor, cu mare drag, dacă mi-ar fi cerut.
Astăzi, de cîte ori citesc despre oameni care au fost sus iar pe urmă au coborît în adîncurile disperării, mă gîndesc că, pînă la urmă, invidia din jur i-a răpus. Și unde poate fi mai multă invidie, dacă nu într-o țară de oameni săraci, oameni cărora ziua de mîine nu le promite nimic? Privesc destine care parcă nu au nici un sens, oameni care se nasc, îmbătrînesc și se sting, fără să fi făcut nimic remarcabil. Eu n-aș fi putut trăi așa. Mai bine omoara-mă Doamne, chiar în clipa asta, decît să știu c-o să duc o viață marcată de un destin trist, sumbru, fără nimic semnificativ...dar cred că destinul unora așa e, pur și simplu, fără ca oamenii ăia să-și fi dorit asta sau să fie vinovați pentru ceea ce li se întîmplă.
De aceea urăsc life coaching-ul, urăsc făcătorii de bani, care vînd iluzii celor năpăstuiți de soartă, spunîndu-le că pot mai mult, numai să vrea, că dacă se schimbă va curge lapte și miere.
Deși sînt o fire cinică, un Toma necredinciosul dus la extrem, în ultimul timp am început să cred că există totuși destin, iar dovezile mele ar fi oamenii lipsiți de șansă, de noroc, de iubirea lui Doamne Doamne... Trist...
Un singur lucru le-aș transmite: dacă tot sînteți năpăstuiți, vă rog măcar nu-i întristați și pe alții. Nu deveniți niște Dumnezei neaveniți în viața altora, prin gîndurile voastre murdare, ce iată că au putere să distrugă tot în cale.
De cînd cu criza citesc deseori pe bloguri de confesiune și jelit în mod public, că cei care au fost sus au căzut sub blestemul invidioșilor, deci da, iată că se poate. Acum v-ați săturat de sînge, de tristețe și amărăciune, acum ați înțeles că da, ura voastră poate strivi orice, mai ales într-un context propice? Da? Și cu ce sînteți voi mai fericiți acum? Cu ghilotina gîndurilor voastre? Cu capra decedată a vecinului? Cu ce? Bucurați-vă, dar nu uitați să priviți și la voi, căci pînă la urmă fiecare moare singur...
P.S. Iar dacă aș fi fost Dumnezeu, aș fi fost un Dumnezeu mai bun!
Urasti? Pai de ce urasti? De ce nu iti e indiferent ? De ce nu ti se rupe de life coaching ? Stii, unii dintre cei care se ocupa cu asta si fac NLP sunt psihologi, oameni care actioneaza in baza unor cercetari.
ReplyDeleteTe-ai gandit ca exista momente cand oamenii au nevoie sa li se redea increderea in ei ?
Te-ai gandit ca daca esti capabila sa urasti, la fel de bine esti capabila sa invidiezi;)? Ia sa te gandesti, tu n-ai invidiat niciodata ? Dar sincer, incerca sa nu te minti.
Esti o femeie desteapta, deschide-ti mintea si sufletul si incerca sa folosesti si emisfera dreapta a creierului tau.
@tudor-tocmai, ca de-atita emisfera dreapta mi s-a urit...si da, urasc niste lucruri atunci cind mi se intimpla fara sa fi avut nici o legatura cu ele..
ReplyDeletelife coachingul e masina de luat bani atita timp cit e pe super bani de isi permit numai madamele sau domnii indestulati. da ce te faci ca si la psiholog e cu bani si la vrajitoare si la preot! da chiar, cit o mai costa un life coaching la biserica? mai demult, acolo se duceau oamenii amariti, acum nu-si mai permit, asa ca le recomand sa lase emisfera dreapta in stand by si s-o foloseasca pe cea stinga, sa se destepte...
cit despre invidie...nu-i invidiez decit pe cei cu Porshce 911 si atunci putin, asa, dar ma gindesc ca trebuie sa am si eu Porscheul meu intr-o zi, nu sa le sparg geamurile, de ciuda ca ei au si eu nu! :)