Trebuie să recunosc că n-au fost puţini ciudaţii care ne-au călcat pragul, iar pe unii dintre ei i-am şi adoptat, cum ar fi Nicky Boicu, un student la matematică strălucit, dar atins din greu de nebunie. O nebunie care însă ne-a încântat de la început. Şi-a facut apariţia căutând postul de radio cu un neon lung de vreun metru. Spunea mereu:"Pe aici trebuie să fie, pe aici trebuie să fie, îl simt!". Câteva luni mai târziu avea să-şi deschidă propriul lui birou de predare a limbii franceze. Defapt se instalase la o măsuţă pe care ţinea o lingură şi o furculiţă. Te taxa câte 5 lei ca să te-nveţe cum se spune în franceză "linguriţion" şi "furculiţion". Noi îi dădeam, că ştiam că e sărac. În plus - atât ne costa distracţia.
Mult mai încolo, Nicky a avut şi propria lui emisiune, "Acum vorbesc eu". Nu mă întrebaţi despre ce, că nu mai ştiu. Ţin însă minte că n-am înţeles nici atunci exact despre ce era vorba, dar o ascultam cu plăcere. Puneţi pe hârtie un calcul matematic aiuristic şi două bancuri. O să vă faceţi o idée despre Nicky. Nebun cum era ne-am trezit într-o zi că a furat steagul "rivalilor" nostri: Radio Contact.
Ei aveau sediul vis a vis, în clădirea Facultăţii de Arhitectură, iar belgienii le aduseseră un steag mare şi frumos, cu delfinul pe el. Ei bine, Nicky s-a gândit că nu merită steagul, sau ştiu şi eu ce-o fi fost în capul lui… în orice caz l-a furat şi ni l-a adus ca pe o ofrandă. S-au prins cei de la Contact însă şi-a trebuit să le dăm steagul înapoi. L-am dat, că oricum al nostru era mai frumos, că era mai colorat!
sunt nicki bî, sunt nicki bî
ReplyDeleteeu sunt ce sunt.......etc etc
acum vorbesc eu
cum sa nu il tin minte pe nic?