La data de 19 octombrie, 1990, adică la 8 luni de la lansare, FUN Radio, prin asociaţia noastră, Uniclub a avut prima iniţiativă care a şocat presa şi publicul, pe atunci uşor de scuturat. S-a organizat primul concurs de urlete, pe al cărui afiş scria:" Uni-Club organizează primul concurs de URLETE. Două probe: întensitate şi energie. Premii substanţiale în lei. Vineri, 19 octombrie, ora 17.00. Facultatea de Filologie".
Imaginaţi-vă clădirea Universităţii seara, după ce studenţii şi profesorii au plecat acăsă. Acum imaginaţi-vă aceeaşi clădire (intrarea din Edgar Quinet), într-o seară de toamnă târzie, după ora 19.00, când au reuşit să se strângă toţi concurenţii. Auziţi urletele? Dacă le auziţi să ştiţi că ăia am fost noi. Dar nu cumva să credeţi că ne-am strâns acolo doar ca să urlăm unii la alţii. Nu, nici vorbă. Concursul a fost bine gândit, iar urletele măsurate cu un decibelmetru. Ideea le-a aparţinut lui Dragoş Caliţoiu şi Dani Klinger. Taxa de intrare a fost 5 lei, iar din banii astfel adunaţi s-au acordat premii.
Iată însă ce-a scris un dobitoc de la ziarul AZI: "Ei, ce ziceţi?! Ce sesiuni ştiinţifice?! Ce seminarii de literatură?! Ce comunicări, ce cenacluri literare, poezie, proză, critică şi alte prostii comuniste? ! Urlete, fraţilor!! Şi se mai plâng că i-au bătut minerii? Păi dacă-i bătea cineva , le venea mintea la cap şi nu se ţineau de astfel de bazaconii pentru care până şi Marian Munteanu este prea deştept!
Şi când te gândeşti că bieţii părinţi işi dau sufletul pentru ca odraslele lor să intre la facultate, să fie studenţi...".
Articolul este semnat I.C. Atât.
Să sperăm că între timp a revenit la sentimente mai bune şi nu stă în boxa apărătorilor lui Miron Cozma.
No comments:
Post a Comment