079 - Radio&Showbiz: We have a mission from God!

Radio Contact in viziunea Andreei Ionescu. Ultima parte. Next day:amintirile Doinei Ene.


"Ca să fii „cineva” trebuie să faci oamenii mai buni. Asta e misiunea ce contează. Într-o lume a desfrâului ridicat la rang de artă probabil că sună ca o frază de om nebun. Şi totuşi, cei care „au puterea”, cei din spatele microfonului ar trebui să ştie că au o misiune şi nu doar o emisiune. Ar trebui să ştie că nu au dreptul să folosească şansa ce li s-a dat doar ca să se distreze şi să pară simpatici... Ei au misiunea de a face oamenii mai buni. Asta e tot. Din păcate e atât de simplu încât pare stupid. Din păcate oamenii sunt atât de ocupaţi să facă bani, după care sunt atât de ocupati să-i cheltuie încât nu mai au timp să se uite în jur la ceea ce au construit sau distrus în acţiunea lor.
Parcul e salvarea noastră. Copacul, apa.Când toţi aceia care aleargă astăzi haotic în costum prin birouri pline de hârtii şi se înjură pe la semafoare vor realiza cât de puţin importantă e înjurătura pe care o scuipă şi cât de uşoară ar fi viaţa dacă am lăsa să treacă pe lângă noi ura celor din jur, fără să ne luptăm cu ea, atunci ar fi ceva...
Visul meu e să fac un proiect pentru o lume mai bună. Vorba lui Artanu’ “ea vrea ca să salveze lumea”. O să încerc, dar numai când voi fi suficient de pregătită pentru batjocura şi ironiile oamenilor.... Am alergat 10 ani căutând oameni şi, de fapt, căutându-mi misiunea... M-a durut căutarea asta şi am făcut pe mulţi să sufere.
Acum că dau filmul înapoi haotic şi cu opriri întâmplătoare îmi mai amintesc de Roxana Niculescu Costei. Sau Costel, cum îi spuneam între noi, de răi ce eram. Era un monument de bun simţ şi eleganţă. A venit prin 1992 şi a rămas în continuare redactor şef la ştiri. A rămas chiar şi când am făcut restructurarea redacţiei de ştiri, după un training de 9 săptămâni în care am încercat să îi învăţ tot ce am primit eu la cursul BBC. După care am fost pusă să stabilesc noile ierarhii în departament. M-aş fi putut propune fără probleme în funcţia de redactor şef dar nu mi-a plăcut niciodată munca de reporter şi nici să explorez durerea altora şi să mă mai şi bucur pentru ea. “Bad news are good news” – celebra sintagmă m-a făcut să înţeleg că lumea ştirilor nu e pentru mine. Eu aş fi dat numai ştiri pozitive dacă ar fi fost după sufletul meu, aşa că aş fi fost dată afară imediat. Şi pe ea am văzut-o plânsă de nenumărate ori dar e o fire tare şi puternică şi în primul rând are intenţii bune, iar asta e tot ce contează până la urmă...
Un alt om pe care nu îl voi uita este Sorin Mighiat... încerca să facă educaţie cu Jethro Tull, Deep Purple şi folk autentic (fiind el însuşi un folk-ist de valoare). Cu domnul arhitect mă întâlneam şi la cursuri, la facultate, unde era asistent.
Decada Radio Contact a fost o perioadă a planurilor şi viselor. Da, visam să ajung mai sus, să fiu director de programe sau să-l dea pe Peppino afară şi să fiu eu director plin. Sau oricine altcineva. Probabil mulţi sperau asta. Când am înţeles că mai e mult până acolo, şi când am înţeles că nu mai pot face nimic pentru că radioul era în cădere liberă, când glasul meu şi anticipările mele nu mai erau ascultate de nişte oameni care credeau în continuare în “number 1, radioul cel mai tare, etc”, am plecat. Am plecat cu scandal şi, probabil am fost ştampilată ca “isterică şi necontrolată”. Părerea mea e că nu poţi fi şi spontan şi controlat în acelaşi timp. Pe atunci preferam să îmi fie rău dacât să îmi pară rău că nu mi-am spus părerea...
Asa era atunci. Mult foc puneam în toate şi ardeam că artificiile fiecare secundă a vieţii mele. Uneori îmi amintesc cum arăta primul studio de emisie, primul mixer, primul studio de înregistrări (am şi acum fotografia, era un mixer cu 8 canale şi un rec Marantz de care eram foarte mândrii pentru că mergeam cu el şi la reportaje, în stradă; era foarte bun şi mare cât o valiză). Ăla era studioul , adică ceva ce îşi poate face astăzi orice adolescent într-o debara...
Apoi era magnetofonul pe care înregistram ştirile de la România Actualităţi. La începutul anilor ‘90 România Actualităţi avea monopol pe ştiri şi era singurul post de radio care avea acces la agenţiile de presă. Înregistram buletinele lor, apoi luam ştirile şi le cosmetizam ca să sune cât mai comercial şi mai scurt. Adică le furam pur şi simplu. Reporteri erau, dar evenimente ioc. Mai o conferinţă de presă a unui partid (în care nu se spunea nimic), mai un vernisaj. În perioda în care aveam “Pauzele de dimineaţă”, aveam zile când  la 12 mă duceam cu scuterul la o lansare de carte, la 12.30 ma întorceam în studio şi dădeam ştirea în direct.
Mă aşezasem să scriu câteva rânduri despre deceniul meu mass-media, şi acum nu mă mai pot opri. Când e vorba de radio, zeci de antene telescopice mi se înalţă şi sunt receptivă la orice mişca în domeniu. Îmi place să comentez ce aud, sunt cinică şi super critică la adresa animatorilor de azi. Analizez fiecare gest media pentru că ştiu ce efecte sunt căutate, ce e în culise. Îmi place să ghicesc “ce a vrut autorul” unui event să spună, şi să văd dacă şi-a atins scopul. Ascult, simt, văd. În afară de Gheorghe (Andrei) doar Vintilă (George) mai reuşeşte să mă mişte cu “X şi zero”.  Sunt „fană” de Gheorghe de când adormeam cu radioul lângă ureche  ascultând Midnight Killer. O dată cu apariţia pe sticlă a renăscut. E atât de interactiv încât ma uimesc eu pe mine de câte ori vreau să-l sun  şi să îi spun părerea mea. Înainte râdeam de cei ce intrau în direct să-şi spună poveştile. Îi consideram o categorie aparte “cine crezi că sună la radio? Cine nu are ce face....”. Nu mai cred asta, de când sunt o simplă ascultătoare de radio trăiesc altfel interactivitatea.
Ce a mai fost frumos: emisiunile cu invitaţi deştepţi, cu trupe simpatice, aniversările, bilanţurile de sfârşit de an, momentele în jurul bradului sau petrecerile cu mici şi sarmale din sala de conferinţe.
Intenţii bune. Până la urmă asta e tot ce contează. Şi să fii tolerant. Mi-au trebuit 10 ani ca să înţeleg că nu sunt perfectă şi că nici omul de lângă mine nu este. Când toţi se vor obişnui cu asta viaţa va fi mult mai uşoară şi mai fericită. Trebuie doar să anticipezi greşeli şi să fii pregătit pentru ele.
Oamenii de radio sunt printre PUŢINII care au timp şi putere să facă BINE. Vedetele TV sunt prea ocupate să fie frumoase şi să citească texte, ziariştii nu au interactivitate; prezentatorii radio sunt singurii care pot vorbi liber. De obicei însă, ei se ascund în spatele sintagmei "radio-ul comercial nu face educaţie, face bani"; realitatea e că atunci când vrei poţi face în fiecare secundă educaţie; cu fiecare melodie pe care o propui spre ascultare, cu fiecare carte pe care spui că o citeşti. Oamenii de radio ar trebui să facă ceva cu ceea ce au, şi nu pot face decât un singur lucru: să facă BINE. Metodele le aleg singuri: manipulare, persuasiune, diplomaţie... treaba lor, rezultatul contează.
Când eşti la radio nu mai ai dreptul să fii anonim sau să ai gesturi anonime...
Experienţa Radio Contact a fost minunată. Atunci vorbeam oamenilor, dar acum am mai mult timp să mă GÂNDESC la oameni, şi mă bucur pentru asta. Când nu voi avea timp decât pentru mine voi şti că sunt pe un drum greşit... La ozon şi salvarea animalelor planetei se gândesc alţii... la oameni cine se gândeşte?
Szia ! Szia!” (2003)