Despre tabloidizarea sentimentelor si blog-uri

De cind cu tabloidizarea tembeliziunilor am crezut ca totul s-a tabloidizat, pina si sentimentele. Puteam sa jur, ca citind titlurile din ziare si privind la tv, pina si pustii de 12 ani au inceput sa-si faca declaratii de dragoste gen: "Blondo, ce buna esti! Ar merge sa te vad o data la pagina 5!".

Dar am avut surpriza sa constat ca nu e asa, in urma unei actiuni de marketing fara precedent in viatza mea personala, deoarece nu prea obisnuiesc sa fac declaratii de dragoste nici macar atunci cind este cazul! Totusi, stiti ca omul mai are si scapari din cind in cind (hah!), am trimis un mesaj destul de "dubios" zilele trecute, pentru a-mi promova noul post pe blog. Suna cam asa: "Te iubesc, sper ca acum se vede" si adresa web a blogului. Instantaneu (mesajul fusese trimis pe mess) am primit zeci de mesaje inapoi, cu "Si eu te iubesc!' sau "Deh, abia acum imi spui?!", etc. Gagici, tipi, straight, lesbi si gay, toti au reactionat cu un mesaj dragutz la ce am scris. A fost cel mai tare feedback pe care l-am primit in viatza mea!

Desigur, jenata de declaratia care nu imi e caracteristica am tinut sa le explic totusi, ca a fost un simplu mesaj de promovare a post-ului.

Stiau...

Si totusi oamenii au reactionat asa. M-am mirat. M-am bucurat. Inseamna ca tabloidizarea n-a sucit mintile romanilor! Am ramas totusi niste sensibilosi, iar mesajele naive si sincere inca mai au cautare! Chiar daca e vorba doar de pageviews :)

Imi spunea un amic ieri ca blogurile vor muri (Murdoch a zis ca tot internetul, da' astia super greuceni gresesc cel mai tare). Asa sa fie? Cica sint percepute ca fiind scrise de niste frustrati, ca sint niste simple defulari personale. Hmmm... Inseamna ca si posturile de radio online sint la fel si tot ce isi face omul cu mina lui si nu e corporatist! Avem o inclinatie patologica spre a ne lasa manipulati?

Ne dorim tabloidizarea facuta de niste angajati frustrati de ratinguri? Nu-i mai bine cu frustrarea personala? O vrem pe a altora? Why, people?!